Neorânduiala ne risipește. Cauza rânduielii este Dumnezeu, deci, pentru a nu ne risipi, avem nevoie de ghemuire în brațele Părintești. Chiar dacă am risipit până la ultima picătură averea de bunătate și dragoste pe care ne-am luat-o ca și cum ni se cuvenea, deși ne era deja necondiționat dăruită, Brațele Părintești au rămas deschise pentru ostoirea unui dor veșnic: SĂ FIM TOȚI BUNI! Cei care s-au desprins o dată din Îmbrățișare și au înțeles cât de prețioasă era ea se întorc simțind că DORUL de a fi CINEVA nu se poate alina altundeva. Suntem Cineva în lumea aceasta și în veac doar în măsura în care dăruim și noi necondiționat iubire, în măsura în care vibrațiile pe care le lăsăm în urmă fac Pace, aduc Bucurie și ne propun ca de dorit în comuniune. Fiilor „mari”, cei care au rămas în Biserică considerându-se îndreptățiți să primească Îmbrățișarea Părintească, se pare că le este mai greu să se întoarcă în Iubire și Bucurie decât fiilor rătăcitori. Am văzut și auzit asta de atâtea ori când cineva care frecventează slujbele Bisericii atrăgea atenția mai mult sau mai puțin apăsat unei persoane mai puțin ... practicante asupra lipsei baticului de pe cap, asupra tăieturii din genunchii blugilor, asupra hainei prea colorate .... Acesta este un fel agresiv și deloc plăcut de a prezenta Credința și pe Mireasa lui Hristos, Biserica. Unde este îmbrățișarea pe care toți o primim în Euharistie? Ne-am obișnuit atât de mult cu ea încât ni se pare că e un drept de care beneficiem în mod natural, fără să fie nevoie să mai luăm seama la Emoția de primit și de dăruit ... Cine-i risipitorul? Și cine-i mai mare?
Din eternitatea lui Dumnezeu ne toarcem și noi o clipa numită viață! Să țesem frumos!
Faceți căutări pe acest blog
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Sfântul Columba
Aici este un interviu foarte captivant despre Sfântul Columba: https://youtu.be/Lj_4PNSqBzk?si=E8rAKeTMVnaXqm9G Articol despre Sfântul Colu...
-
Deocamdată am pus texte ale unor cântări cărora le dăm și noi glas la biserică cu prilejul Rusaliilor, pentru a le repeta a doua zi, de ziua...
-
!!!! ATENȚIE! La finalul articolului👇am pus și link de descărcare din drive, în format PDF. Litere mici și mari de mână de lipit pe caietel...
-
Este luna copiilor. M-am gândit ca, în timp, să strâng aici materiale create de mine despre sfinți copii, sfinți ocrotitori ai...
