„Anne - casa cu frontoane verzi” de L M Montgomery
Anne este o copilă orfană al cărei destin se schimbă dintr-o „greșeală” minunată. Ea trăiește orice întâmplare cu forța pe care numai copiii o au: cu cascade de emoții care trec de la culmea bucuriei la prăpastia disperării. În ciuda dramei din care Anne vine în povestea din acest roman, ea crește frumos, cu suflet zvelt și plin de recunoștință. Este o poveste ușor de citit (eu am terminat cele două volume în 3 zile) și ușor de așezat pe suflet!
Ramona Aroneasa
Din eternitatea lui Dumnezeu ne toarcem și noi o clipa numită viață! Să țesem frumos!
Faceți căutări pe acest blog
marți, 20 noiembrie 2018
luni, 23 aprilie 2018
Icoanele mele întru cinstirea Centenarului Marii Uniri (10)
Sfântul Gheorghe - Purtătorul de biruință
Peste 900 000 de români poartă numele acestui Sfânt. Lucrători ai gliei prin înaintași, păstrători ai tradiției și ai credinței prin urmași, românii încă își numesc pruncii după Sfinți. Sfântul Gheroghe este al nostru nu doar prin numărul de purtători ai numelui său, ci și prin vitejia înaintașilor, prin înălțimea credinței, prin nevoia de biruință.
Sfinte Gheorghe, ajută-ne să nu ne uităm vocația de biruitori în lupta cu balaurii necredinței, nedreptății, vinderii de neam șide țară!
duminică, 8 aprilie 2018
Colinde pascale (1)
O, ce zile
luminoase!
O,
ce zile luminoase!
O,
ce Paşti mari şi frumoase!
O,
ce zile mari şi sfinte!
O,
ce Paşti noi şi sfinţite!
Slavă
Domnului! Slavă Domnului!
Paştile
cele de taină
Paştile
fără prihană
Paştile
Izbăvitorul
Hristos
Răscumpărătorul
Paştile
care-au deschisu
Raiul
cel ce-a fost închisu
Paştile
ce îi vestescu
Pe
creştini de le cinstescu
O
ce Paşti cu bucurie
Şi
cu mare veselie
Grabnic
toţi săraci cu gândul
‘Naintea
lor tresăltându
Noi,
creştinii cei de rându,
Pliniri
semnelor văzându,
Cu
cântări ne veselimu
Creştineşte
prăznuimu
Azi,
la sfânta Înviere,
Avem
mare mângâiere
Şi
zicem toţi împreună
"Slavă
Lui!", cu voie bună,
Doamne,
Te milostiveşte,
Şi
pe noi ne-nvredniceşte
Raiul
toţi să-l dobândimu
Şi
în veci să Te mărim.
sâmbătă, 10 martie 2018
Cântare la Duminica Sfintei Cruci (a 3-a din Postul cel Mare)
Astăzi voiesc a-ţi aduce
Laudă Sfinţită Cruce,
Cântând cu cântare dulce:
Bucură-te, Sfântă Cruce!
Bucură-te, semn ceresc,
Cruce, steag împărătesc!
Bucură-te, armă sfântă,
Bucură-te, rugă sfântă!
Bucură-te, bucurie
Celor din călătorie!
Bucură-te sfântă armă
Care pe vrăjmaşi îi sfarmă!
Bucură-te, armă tare
Călătorilor pe mare!
Bucură-te, şi eu ţie,
Cânt astăzi cu veselie.
Astăzi ţie ţi se închină
Al meu trup făcut din tină,
Că pe tine când te fac,
De toată năluca scap.
Scap de vrăjmaşii cumpliţi
Ce sunt cu mine învrăjbiţi
Când te am eu păzitoare
Şi bună străjuitoare
Atuncea răul vrăjmaş
N-are la mine lăcaş
Şi se scutură şi piere
De nespusa ta putere.
Tu eşti a mea mângâiere
O Cruce a mea putere!
Tu eşti povăţuitoare,
Tu la Rai îndreptătoare,
Tu minuni mari ai făcut
De demult de la-nceput
Tu ape ai îndulcit
Ca mierea le-ai întocmit,
Tu Marea Roşie încă,
Pe cât este de adâncă
În două ai despărţit,
O, Cruce, lemn fericit.
Tu pe cer te-ai arătat,
Creştinului împărat
Visele ai tâlcuit,
O, Cruce, prea fericită!
Având împrejur scrisoare
Cum că eşti biruitoare
Tu Cruce fiind purtată
Pe umeri ridicată
De Bunul Stăpân Iisus,
Mergând la Golgota-n sus
Acolo, Iisus voi
Pe Cruce a Se sui
Unde prin mâini şi picioare,
Cu cuie străpungătoare,
A fost Sfântul Trup pătruns
Al Preadulcelui Iisus.
Pentru aceea şi mie,
Dă-mi scârbă şi bucurie.
Scârbă că sunt pacătos
Şi nevrednic de Hristos.
Bucurie căci semn sfânt,
Creştinilor pe pământ,
Eşti tu Cruce mângâiere,
O Cruce a mea putere.
Dă-mi dar ca să biruiesc
Tot sfatul cel diavolesc
Dă-mi o inima curată,
Dă-mi o minte luminată!
Şi aşa prin darul tău
Să mă-nvrednicesc şi eu
Vrednic a te lăuda,
Vrednic a te săruta !
Cântându-ţi cântare dulce:
Slavă ţie Sfântă Cruce!
vineri, 9 martie 2018
Icoanele mele întru cinstirea celor 100 de ani de la Marea Unire (9)
Cu paza Îngerului dăruit fiecăruia de Proniator (Dumnezeu - Purtător de grijă), purtând cu demnitate și curaj, cu dragoste și credință Crucea suntem pe Cale. Fiecare neam are calea lui. Fiecare țară își are ocrtotitorii ei cerești,. Fiecare om are șansa la Fericită Veșnicie indiferent de gen, de vârstă, de neam, de grai. ... Iar cu îngerul tău poți grăi în limba ta!
„Îngerul păzitor" - icoană pe sticlă, 35/35 cm
Ramona Aroneasa
sâmbătă, 3 martie 2018
Priceasnă la duminica a doua din Postul cel Mare (1)
1.
Odata L-am văzut trecând
Cu
turma, pe Păstorul blând,
Mergea
cu dânsa la izvor,
/:
Blândul Păstor. :/
2.
Pe-o oaie ce căzuse jos
A
ridicat-o El, frumos,
Și-a
dus-o-n brațe iubitor,
/: Blândul Păstor. :/
3.
Pe alta care, la pământ,
Zăcea
cu piciorușul frânt,
El
o legă mângâietor,
/:
Blândul Păstor. :/
4.
El le-a iubit cu dor nespus
Și
viața pentru oi Și-a pus
Și
pentru mântuirea lor,
/:
Ca un Păstor. :/
5.
Iar mai târziu L-am întâlnit:
Cu
spini era împodobit,
Într-o
mulțime de popor,
/:
Blândul Păstor. :/
6.
Când L-am văzut, L-am întrebat:
„Cine
sunt cei ce Te-au scuipat?"
Atunci
a suspinat usor
/:
Blândul Păstor :/
7.
Și mi-a răspuns duios și lin:
„Cei
ce Mi-au pus cununi de spini,
Sunt
oile ce le-am fost lor
/:
Un blând Păstor :/
8.
Iar cei ce mă batjocoresc
Și
cei ce crucea-Mi pregătesc,
Sunt
cei la care, iubitor,
/:
Le-am fost Păstor. :/
9.
Tăcu... Și ochii Lui senini,
De
lacrimi limpezi erau plini;
Plângea
de mila oilor
/:
Ca un Pastor. :/
10.
Și-atuncea oile-au venit,
Pe
cruce sus L-au răstingnit,
Iar
El plângea, de mila lor,
/:
Blândul Păstor. :/
luni, 26 februarie 2018
Icoanele mele întru cinstirea celor 100 de ani de la Marea Unire (8)
„Sfinții închisorilor" - icoană pe sticlă în ulei, mărime 45/45 cm, cu foiță de aur
„Totdeauna pe-a Domnului cale au fost lacrimi ș-au fost spini destui." România mea a crescut în Cer cu gratii și cruci în sânge. Astăzi noi nu mai avem idealuri înalte. Ce facem cu atâtea cruci pe care a curs sânge românesc pentru libertatea noastră de astăzi? Dacă zidurile temințelor comuniste ar putea grăi ... Nu pentru o astfel de libertate au trecut prin Patimi de nedescris sfinții din temnițele comuniste. Între îngerii credinței și îngerii României e o mare de sfinți ridicați pe o mare de sânge. Nu avem voie să uităm!
Maica Domnului, acoperă cu Sfântul tău Acoperământ neamul acesta!
Ramona Aroneasa
sâmbătă, 24 februarie 2018
Priceasnă la Duminica Dreptei Credințe (a Ortodoxiei)
Te-am lăudat din buze Doamne
Și Te-am cântat frumos cândva,
Era atât avânt în toate,
Doar suflet prea puțin era.
Știam să-Ți spun cuvinte-nalte
Cu grai smerit și grav știam.
Aveam atâtea-n rugăciune,
Doar suflet prea puțin aveam.
Primeam cu drag să-mi vii în casă
Și chiar să stai la masa mea.
Aveai loc larg în toate-a mele,
Doar sufletul prea strâmt l-aveam.
Cu largă mână, zeciuiala
Și darul, la altar, duceam.
Îți dam atât din toate-a mele,
Doar suflet prea puțin Îți dam.
...Iar astăzi, Doamne, când Cuvântul
Îmi luminează tot ce fac,
Văd ce zadarnice-mi sunt toate
Când sufletu-i de har sărac.
Și-atât aș vrea să n-am nimica
Din tot ce m-a-nșelat cândva
Să nu mai cred că-n loc de suflet
Mai pot să-Ți dărui și-altceva.
vineri, 23 februarie 2018
Icoanele mele la aniversarea Centenarului (7)
„Legănelul lui Iisus" - icoană pe sticlă, mărime A3
Maicile își leagănă cu un cântec pruncul. Maicile noastre împletesc cu cântecul și rucodelia, și rugăciunea pentru pruncii lor. E atâta pace între Maică și Prunc, în somnul lin și cântecul dulce, încât nu mai încap decât îngerii. Fecioara Preacurată este Maica maicilor, nu doar a pruncilor. Să ne mai și tihnească ceva!
Vezi și https://fusulmioritic.blogspot.ro/2018/01/ganduri-cu-tihna.html
Vezi și https://fusulmioritic.blogspot.ro/2018/01/ganduri-cu-tihna.html
Ramona Aroneasa
sâmbătă, 17 februarie 2018
Colind la Duminica lasatului sec pentru Postul Mare
Iată cum timpul Nașterii lui Hristos se împletește cu vremea drumului către Înviere! Căci de aceea s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, ca să biruiască prin Cruce moartea înviind. Fiindcă duminica Lăsatului sec pentru Postul Mare se mai numește „a Izgonirii lui Adam din Rai", iată un colind ce străpunge timpul cu un altfel de ritm, ritmul credinței, al nădejdii și al dragostei de Dumnezeu.
Sus
în-naltul cerului
La
porţile raiului
Este-un
pom mare înflorit
Cu
petale d-aurit.
Sub
pom şade Dumnezeu
Judecând
pe robul său
„Ştii
tu, Adame, ce ţi-am spus
Când
în rai Eu te-am adus.
Din
toţi pomii să mănânci
De
unul să nu te-atingi
Dar
tu nu m-ai ascultat
Şi
din pomi tu ai mâncat.
Pentru
tine Moş Adame
Mi-au
bătut piroane-n palme
În
palme şi în călcâie
Mila
Domnului să fie.”
sâmbătă, 10 februarie 2018
Priceasnă la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți
Iartă-mă,
iartă-mă,
Iartă-mă,
Dumnezeul meu!
//:Pentru
gândul nesfinţit,
Pentru
patimă-n privit,
Pentru
vorba-mi fără har,
Doamne,
iartă-mă, Tu, iar!://
Iartă-mă,
iartă-mă,
Iartă-mă,
Dumnezeul meu!
//:Pentru
timpul meu trecut
Fără
rodul ce l-ai vrut,
Fără
dragostea cu jar,
Doamne
iartă-mă, Tu, iar!://
Iartă-mă,
iartă-mă,
Iartă-mă,
Dumnezeul meu!
//:Pentru
felul meu firesc
Printre
oameni când păşesc,
Pentru
traiu-mi în zadar,
Doamne,
iartă-mă, Tu, iar!://
Iartă-mă,
iartă-mă,
Iartă-mă,
Dumnezeul meu!
//:Pentru
nevegherea mea
De-a
rămâne-n voia Ta,
Pentru
tot ce-a fost murdar,
Doamne,
iartă-mă, Tu, iar!://
Iartă-mă,
iartă-mă,
Iartă-mă,
Dumnezeul meu!
//:Doar
iertarea ce mi-o dai
Îmi
păstrează-al păcii rai
Şi
mă poartă iar şi iar,
Doamne,-n veşnicu-Ţi hotar!://
Audio: Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă, Dumnezeul meu
duminică, 4 februarie 2018
Dubla durere a Tatălui
Versuri de Marin Sorescu
Pilda Fiului risipitor ar putea fi și Pilda dublei dureri a Tatălui: durerea pentru fiul risipitor plecat de bună-voie din grija și iubirea Sa, durerea pentru fiul care nu s-a putut bucura de întoarcerea fratelui său. Pe de altă parte ar putea fi văzute lucrurile și astfel: „Nu l-aș judeca așa de aspru pe fiul cel mare...Consider că fiul cel mare reprezintă culmea iubirii omenești (adică maximul de care este capabil omul n.n.), iar Mantuitorul vrea să ne arate că dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos întrece chiar și dragostea celui mai mare sfânt pentru Dumnnezeu!" (Postolachi Vasile)
sâmbătă, 3 februarie 2018
Priceasna la Pilda Fiului risipitor
Întoarce-te
fiu rătăcit
Te-aşteaptă
Tatăl tău
Odihnă
nu e de găsit
Decât
în sânul său.
Vino
acum, grăbeşte vin
Nu-i
timpul să-ntârzii,
Să
nu rămâi pe veci străin
Şi
făr' de căpătâi.
Vino
aşa cum te găseşti
Lipsit
şi zdrenţăros
Veşmântul
cel mai bun primeşti
Din
mâna lui Hristos.
Întoarce-te
fiu rătăcit
La
Tatăl tău din cer
Destul
de când ai pribegit
Înstrăinat
de El.
Întoarce-te
fiu rătăcit
Ascultă-i
blândul glas
Căci
Tatăl tău va-njunghia
Viţelul
cel mai gras.
vineri, 2 februarie 2018
Harul dăscăliei
Fiecare om are darurile și harurile sale primite de la Dumnezeu! Energia și harismele pentru a descoperi și a lucra cu talanții personali o primim prin Mirungere, Sfânta Taină a Bisericii Ortodoxe care urmează, de obicei, imediat după Botez. Totul e să vrem să ne folosim libertatea sădită în noi ontologic pentru a ne găsi ROSTUL.
Din ce cauză nu mai funcționează eficient învățământul?
Ne plângem de starea învățământului românesc sau deplângem situația dascălilor din România. În ambele situații avem dreptate din numeroase puncte de vedere. Doar că mă preocupă niște gânduri de o vreme: de fapt care este adevărata cauză pentru care nu merge învățământul românesc? Ce s-a prăbușit de la Revoluție încoace în acest sistem? Să fie numai proasta salarizare? Să fie numai lipsa de educație și de iubire pe care o poartă copiii României părăsiți de dragul câștigului prin străinătățuri? Să fie lipsa de vocație a multora dintre dascăli? Ce să fie?
Dascălii și profesorașii
Trebuie să precizez că și eu sunt dascăl, de vreo 18 ani. Și, după câte observ eu, problema este schimbarea scării valorilor. Unii, mai ales cei tineri, intră în învățământ pentru că este un loc de muncă al mâinilor curate în care nu fac mari eforturi decât pentru a-și exterioriza în diverse moduri frustrările. Un exemplu de astfel de atitudine este concepția „Orice șut în fund este un pas înainte" și, drept urmare, umflă cataloagele cu note mici, de parcă menirea lor de dascăli este să le dovedească elevilor că sunt niște tâmpiți. Tinerii mai pragmatici NU intră în învățământ fiindcă salariile sunt mult sub categoria „mizere" și considerația față de dascăli este în picaj liber. Unii sunt în învățământ de atât de mulți ani încât și ei au uitat de ce mai sunt acolo, și nu mă refer la cei care se apropie de pensie, ci la cei care țin cu dinții de ore pe ici, pe colo, ca să nu se simtă prea singuri și prea inutili, părinți bătrâni abandonați, precum copiii, de adulții în putere plecați la muncă în străinătate, ori ca să mai facă un bănuț ca adaos la și mai mizerabila pensie. Mai sunt oamenii cu vocație de dascăl, cei care știu că exact aceasta vor să facă. Oamenii aceștia sau, mai bine zis, DASCĂLII aceștia merg cu bucurie la serviciu făcându-le în ciudă chiar și porcăriei de salariu, chiar și insipidelor manuale, chiar și lipsei resurselor pentru a crea materiale didactice.
Ce prostii li se cer dascălilor?
Întâi problema este că Ministerul Educației și, de la el în jos ierarhic, toate forurile care duc un dascăl într-o școală nu sunt interesate de vocația unui dascăl. La testarea dascălilor se cere un volum de cunoștințe și nu interesează aproape pe nimeni ce știu aceștia să creeze cu ele. Căci, DA!, dascălul este un demiurg, el are de la Dumnezeu o înzestrare specială. Dar dascălilor români nu li se cere, ba mai mult, nu li se permite să fie creatori și creativi. Mi-a spus-o chiar mie cineva: „Ce atâta creativitate? În învățământ avem norme, avem reguli, avem standarde. Mai lasă-mă cu creativitatea." Dascălul român nu are voie să creeze pentru că are de făcut milioane de statistici, procese verbale, dări de seamă, documente („Trebuie să ne acoperim cu documente!", „Hârtie! Ai hârtie? Nu ai hârtie, nu există munca ta!", „Completează dosarul! Depune dosarul! Caută dosarul!"). Se cer situații peste situații azi cu termen de predare ieri! HEI! CÂND SĂ-MI MAI FAC ȘI MESERIA? Nu am timp și nici bani destui încât să mă pot gândi cu ce poveste să învelesc mâine totul ca învățătura să fie tot joc și o bucurie pentru copilașii mei de la școală.
Că tocmai am spus „copilașii mei":
Dragi profesori de gimnaziu și de liceul, doamnelor și domnilor directori, doamnelor și domnilor inspectori, Poliție română, etc., etc., știți de ce nu mai puteți ține în frâu elevii care trec de clasa a IV-a? PENTRU CĂ NIMENI, sau aproape nimeni, NU-I MAI IUBEȘTE ÎN CADRUL SISTEMULUI DUPĂ ÎNVĂȚĂTOARE! Învățătoarea știe dramele și bucuriile fiecărui copil, știe atât de bine reacțiile, cunoaște și deosebește fața veselă, preocupată, obosită, tristă a unui copil și nu o trece cu vederea, acceptă și oferă îmbrățisări ca o mamă, îi iubește pe elevii ei atât de mult încât ține în frâu nu unul ci 20-30 de copii numai cu privirea și încât ceea ce spune „doamna" (sau „domnu' ") e literă de lege. Învățătorul sau învățătoarea pare să fie ultima ființă care mai știe că omul, indiferent de vârstă, iubește să învețe din parabole sau povești, adoră jocurile pentru că ele fac să pară totul mai ușor. DASCĂLUL cu vocație (de fapt cel fără vocație, care doar ocupă un loc la catedră, nu poate fi numit dascăl, așa cum o femeie care avortează intenționat nu poate fi numită femeie, fiindcă femeia este, prin excelență, cea care dă viață) știe, înțelege și acceptă glumele, chiar și pe cele mai puțin reușite, știe cum să pună capăt glumelor care tind să întindă coarda prea tare. Dascălul nu strică stima de sine a unui copil doar pentru că are el o zi mai proastă, NU DĂ NOTE SLABE cu ușurință, nu încearcă cu orice preț să-i arate unui copil că nu știe, că nu poate. Pentru că tocmai aceasta este menirea lui: să-i arate copilului că poate și cum poate să știe și să facă. Este vorba despre IUBIRE! Doar ea este creatoare și educativă. Restul sunt baliverne! Cum o fi reușit Ion Creangă în meseria sa de dascăl!?!
Doar mi-am mai vărsat și eu oleacă oful!
Ramona Aroneasa
Din ce cauză nu mai funcționează eficient învățământul?
Ne plângem de starea învățământului românesc sau deplângem situația dascălilor din România. În ambele situații avem dreptate din numeroase puncte de vedere. Doar că mă preocupă niște gânduri de o vreme: de fapt care este adevărata cauză pentru care nu merge învățământul românesc? Ce s-a prăbușit de la Revoluție încoace în acest sistem? Să fie numai proasta salarizare? Să fie numai lipsa de educație și de iubire pe care o poartă copiii României părăsiți de dragul câștigului prin străinătățuri? Să fie lipsa de vocație a multora dintre dascăli? Ce să fie?
Dascălii și profesorașii
Trebuie să precizez că și eu sunt dascăl, de vreo 18 ani. Și, după câte observ eu, problema este schimbarea scării valorilor. Unii, mai ales cei tineri, intră în învățământ pentru că este un loc de muncă al mâinilor curate în care nu fac mari eforturi decât pentru a-și exterioriza în diverse moduri frustrările. Un exemplu de astfel de atitudine este concepția „Orice șut în fund este un pas înainte" și, drept urmare, umflă cataloagele cu note mici, de parcă menirea lor de dascăli este să le dovedească elevilor că sunt niște tâmpiți. Tinerii mai pragmatici NU intră în învățământ fiindcă salariile sunt mult sub categoria „mizere" și considerația față de dascăli este în picaj liber. Unii sunt în învățământ de atât de mulți ani încât și ei au uitat de ce mai sunt acolo, și nu mă refer la cei care se apropie de pensie, ci la cei care țin cu dinții de ore pe ici, pe colo, ca să nu se simtă prea singuri și prea inutili, părinți bătrâni abandonați, precum copiii, de adulții în putere plecați la muncă în străinătate, ori ca să mai facă un bănuț ca adaos la și mai mizerabila pensie. Mai sunt oamenii cu vocație de dascăl, cei care știu că exact aceasta vor să facă. Oamenii aceștia sau, mai bine zis, DASCĂLII aceștia merg cu bucurie la serviciu făcându-le în ciudă chiar și porcăriei de salariu, chiar și insipidelor manuale, chiar și lipsei resurselor pentru a crea materiale didactice.
Ce prostii li se cer dascălilor?
Întâi problema este că Ministerul Educației și, de la el în jos ierarhic, toate forurile care duc un dascăl într-o școală nu sunt interesate de vocația unui dascăl. La testarea dascălilor se cere un volum de cunoștințe și nu interesează aproape pe nimeni ce știu aceștia să creeze cu ele. Căci, DA!, dascălul este un demiurg, el are de la Dumnezeu o înzestrare specială. Dar dascălilor români nu li se cere, ba mai mult, nu li se permite să fie creatori și creativi. Mi-a spus-o chiar mie cineva: „Ce atâta creativitate? În învățământ avem norme, avem reguli, avem standarde. Mai lasă-mă cu creativitatea." Dascălul român nu are voie să creeze pentru că are de făcut milioane de statistici, procese verbale, dări de seamă, documente („Trebuie să ne acoperim cu documente!", „Hârtie! Ai hârtie? Nu ai hârtie, nu există munca ta!", „Completează dosarul! Depune dosarul! Caută dosarul!"). Se cer situații peste situații azi cu termen de predare ieri! HEI! CÂND SĂ-MI MAI FAC ȘI MESERIA? Nu am timp și nici bani destui încât să mă pot gândi cu ce poveste să învelesc mâine totul ca învățătura să fie tot joc și o bucurie pentru copilașii mei de la școală.
Că tocmai am spus „copilașii mei":
Dragi profesori de gimnaziu și de liceul, doamnelor și domnilor directori, doamnelor și domnilor inspectori, Poliție română, etc., etc., știți de ce nu mai puteți ține în frâu elevii care trec de clasa a IV-a? PENTRU CĂ NIMENI, sau aproape nimeni, NU-I MAI IUBEȘTE ÎN CADRUL SISTEMULUI DUPĂ ÎNVĂȚĂTOARE! Învățătoarea știe dramele și bucuriile fiecărui copil, știe atât de bine reacțiile, cunoaște și deosebește fața veselă, preocupată, obosită, tristă a unui copil și nu o trece cu vederea, acceptă și oferă îmbrățisări ca o mamă, îi iubește pe elevii ei atât de mult încât ține în frâu nu unul ci 20-30 de copii numai cu privirea și încât ceea ce spune „doamna" (sau „domnu' ") e literă de lege. Învățătorul sau învățătoarea pare să fie ultima ființă care mai știe că omul, indiferent de vârstă, iubește să învețe din parabole sau povești, adoră jocurile pentru că ele fac să pară totul mai ușor. DASCĂLUL cu vocație (de fapt cel fără vocație, care doar ocupă un loc la catedră, nu poate fi numit dascăl, așa cum o femeie care avortează intenționat nu poate fi numită femeie, fiindcă femeia este, prin excelență, cea care dă viață) știe, înțelege și acceptă glumele, chiar și pe cele mai puțin reușite, știe cum să pună capăt glumelor care tind să întindă coarda prea tare. Dascălul nu strică stima de sine a unui copil doar pentru că are el o zi mai proastă, NU DĂ NOTE SLABE cu ușurință, nu încearcă cu orice preț să-i arate unui copil că nu știe, că nu poate. Pentru că tocmai aceasta este menirea lui: să-i arate copilului că poate și cum poate să știe și să facă. Este vorba despre IUBIRE! Doar ea este creatoare și educativă. Restul sunt baliverne! Cum o fi reușit Ion Creangă în meseria sa de dascăl!?!
Doar mi-am mai vărsat și eu oleacă oful!
Ramona Aroneasa
luni, 29 ianuarie 2018
Ca în copilărie ...
Un băiețel și o fetiță în hăinuțe vechi, murdare și zdrențăroase, în apropierea gării, duc între ei, de „lăbuțe", un ursuleț vechi de care atârnă ațele descusute de vreme. Merg hotărâți spre numai ei știu unde. La un moment dat fetița se oprește brusc si trage ursulețul spre pieptul ei: „Ți-e foame? Stai liniștit. Nu mai plânge, că imediat o să mănânci." Îl ține așa, cu hotărâre și înțelegere față de „foamea" lui, numai ea știe câtă înțelegere. Copiii mai merg câțiva pași și se opresc pe o margine de trotuar. Băiețelul scoate din buzunar un colț de pâine pe care îl împarte cu surioara sau prietena lui de viață în zdrențe. Fetița rupe mărunțel câteva firimituri pe care le așază cu grijă pe „gura" ursulețului: „Ia! Știu că nici tu nu ai mâncat de mult." Un domn se oprește la oarecare distanță, urmărește scena, și pleacă ... dar revine imediat cu câte un corn cu ciocolată pe care îl oferă fiecărui copil. Copiii mulțumesc frumos și mănâncă după același ritual. Apoi fetița își strânge ursulețul la piept și-l leagănă lălăindu-i ceva, „ca s-adoarmă" ursulețul. ... De unde știe fetița aceasta în zdrențe că trebuie să-i cânți puiului ca să doarmă?
Ramona Aroneasa
duminică, 28 ianuarie 2018
Numai cei ca pruncii: vameșul vs fariseul
Înainte sau după Pilda vameșului
și a fariseului?
Săptămâna aceasta stă sub semnul smereniei. Știm foarte
bine Evanghelia care ne vorbește despre Vameș și despre Fariseu, despre felul
în care se prihănea pe sine păcătosul dar smeritul vameș și felul în care se
mărea pe sine virtuosul fariseu. Știm și de ce ni se pune acum la suflet încă o
dată smerenia: se apropie Postul cel Mare al Paștilor, Cale pe care încăpem mulți,
infinit de mulți, dacă suntem smeriți, pentru că această Cale și această
smerenie ne vor readuce aminte Bucuria că nu suntem singuri. Căci tot ce avem
este Dar de la Cel care pe însuși Fiul Său l-a dat pentru noi, să biruiască
moartea intrată în lume prin păcatul neascultării, făcându-se El ascultător
până la moarte, și încă moarte pe Cruce!
Ca pruncii
Dar imediat după această pildă relatată de evanghelistul
Luca în capitolul 18, urmează episodul acela, binecunoscut și el, în care se
spune că mulțimile aduceau mulți copii la Iisus ca Acesta să se atingă de ei.
Ucenicii însă certau părinții! Iubirea lui Hristos și scopul Său pedagogic aduc
însă copiii în prim-plan: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a
unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor!” (Luca 18, 16). De ce tocmai după
pilda Vameșului și a Fariseului se face această precizare legată de curăția
copiilor în Scriptură? Fiindcă vameșul era păcătos, dar nu avea în sine
răutatea și ambiția fariseului. … Ați văzut cum reacționează copiii când știu
că au greșit? Ei nu neagă (decât dacă în familie au văzut mult fariseism și
astfel învață și ei să disimuleze)! Chiar dacă nu spun direct „eu am făcut
această greșeală”, tăcerea lor o spune, și ochii. Copiii își acceptă pedepsele
dacă sunt juste. Desigur, aceasta nu înseamnă că noi avem voie să dăm orice fel
de pedepse, tocmai pentru că ei sunt așa de sinceri și corecți. Știm că pruncii
își spun părerea cu o atitudine care pentru adulți poate părea crudă, fiindcă
sunt atât de sinceri și când laudă, și când scot în evidență defecte.
Și Timotei …
Fiul meu cel mare se numește Timotei – „cinstitor de
Dumnezeu”. Sfântul Apostol Timotei a fost un ucenic al Sfântului Apostol Pavel.
În Apostolul care s-a citit în duminica aceasta este un fragment din a doua
epistolă a Sfântului Pavel către Timotei. Acolo aflăm că acest fiu duhovnicesc
al lui Pavel, care din copilărie știa Scripturile, și-a urmat părintele
duhovnicesc în învățătură, în credință și dragoste, în prigonirile ce i s-au
făcut. Exact cum face un copil cu părinții lui! Copilul nu fuge de lângă
părintele său aflat în suferință. Când e vreo primejdie mare părintele trebuie
să insiste mult ca fiul sa-l lase și să fugă, ca să se salveze. Copilul nu uită
învățăturile părintești. Chiar dacă uneori am protestat direct sau doar în gând
față de „teoriile” părinților, când am ajuns adulți de câte ori nu ne-am spus:
„Ce dreptate avea mama!”, „Iată că am ajuns zilele în care, părinte fiind la
rându-mi, îmi înțeleg părinții!”, „Dacă ascultam de tata, acum eram un altfel
de om!”?
Ramona ARONEASA
sâmbătă, 27 ianuarie 2018
Numai cei ca pruncii: vameșul vs fariseul
Numai
cei cu gând curat
Sunt
frumoşi cu-adevărat
Numai
cei ca pruncii sunt
Fericiţi
pe-acest pământ.
Refren:
Fericiţi cei
smeriţi
Şi frumoşi cei
miloşi
Şi bogaţi cei
curaţi
Fie
binecuvântaţi!
Fericiţi jos şi
sus
Cei ce sunt ai
lui Iisus
Numai
cei născuţi de sus
Sunt
copii ai lui Iisus
Numai
cei cu gând frumos
Sunt
copiii ai lui Hristos.
Noi
dorim să fim mereu
Fii
plăcuţi lui Dumnezeu
Ca
să fim şi jos şi sus
Fericiţi
lângă Iisus.
luni, 22 ianuarie 2018
Icoana ca dar
De ce să dăruiești o icoană?
O bucurie: aceeași icoană pictată de mine dăruită de un soț (domnul Liviu Petrina) soției sale și de Ansamblul „Junii Cetății Rupea” preoților Mihai Simen (Parohia Ortodoxă din Bogata) și Ioan Mircea Ielciu (profesor la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu)
O icoană este un dar neprețuit! Cel care dăruiește o icoană alege acest dar pentru că este un om credincios și astfel el își mărturisește credința și dorește și pe cel căruia i-o dăruiește în comuniunea iubirii pe care o asigură necondiționat Dumnezeu. Cel care dăruișete o icoană nu trebuie să caute o salvare decentă și simplă din impasul: „Ce cadou să-i fac persoanei ....?” O icoană se alege cu atenție, cu dragoste.
Ce icoană este mai potrivită pentru a fi dăruită?
Orice icoană este potrivită ca dar! Cel mai frumos ar fi ca icoana să fie pictată, pe lemn sau pe sticlă, și nu doar o copie xerografiată. Dar, oricum ar fi, nicio icoană nu se cade a fi disprețuită. A dărui și a primi o icoană se aseamănă cu o rugăciune. O icoană, nu doar frumoasă ci și corect realizată, deschide Cerul în inima dăruitorului și a celui cadorisit.
Mai mult decât o fereastră spre Cer
Îmi place să cred că icoana este mai mult și mai profund decât o fereastră spre Cer. O adevărată icoană pogoară Cerul în sufletul celui care o realizează și în al celui care se roagă înaintea ei. Căci, să nu uităm, o icoană este o invitație la rugăciune și o cuprindere în rugăciunile celui care a dăruit-o, dar și ale celui care a pictat-o! Și ce vrea Dumnezeu de la oameni? Comuniunea întru credință, nădejde și dragoste! Icoana ca dar este o mărturisire profundă de iubire în cea mai curată formă a ei!
Ramona Aroneasa
duminică, 21 ianuarie 2018
Pierdut
„Că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.” (Luca 19, 1-10). Cine este „cel pierdut”? ... Simţim, ştim câteodată că suntem pierduţi: „pierduţi” cu sensul de rătăciţi, adică suntem într-o stare în care nu găsim ieşire, intuim sau sperăm încă la faptul că există una, dar ne simţim debusolaţi, puţin apatici şi puţin singuri; sau „pierduţi” cu sensul de situaţie gravă, din care suntem convinşi că nu vom găsi niciodată ieşire, suntem deja deznădăjduiţi şi atât de singuri încât suntem fără scăpare. Scăpare de ce? Scăpare de cine? Cine sau ce ne aruncă în astfel de situaţii atât de grave? ... Noi înşine ...! ...?
Altcineva
Mai spunem de obicei despre unii, alţii decât noi, că sunt pierduţi: „pierduţi” cu sensul de îndepărtaţi de condiţia umană, oameni care s-au lăsat copleşiţi de răul altora şi au ajuns să fie ei săvârşitori de rău; „pierduţi” cu sensul de necredincioşi, oameni morali dar fără religie, rătăciţi de la calea mântuirii. Cât de vinovaţi suntem noi de pierderea acestora? Cine poate judeca aproximativ cam cât de pierdut e cineva? Cât am făcut noi pentru ca „pierduţii” să rămână în comuniune cu bunătatea, cu credinţa, cu moralitatea, cu oamenii, cu Dumnezeu? Cine, dintre noi, îi iubeşte pe pierduţi?
Copilul meu
Poate cea mai nefericită situaţie de pierdere este aceea în care ne pierdem copiii. Fie îi pierdem în moarte trupească, fie îi pierdem în moarte spirituală, fie îi pierdem în lipsa educaţiei, fie îi pierdem în lipsa iubirii sau în prezenţa unei iubiri prost înţelese ... Orice fel de pierdere a propriilor copii este şi un semn al propriei noastre eşuări, este şi o durere pe care aproape nimeni nu ţi-o poate alina. Sunt momente în viaţă în care durerea este atât de mare şi de profundă încât orice compasiune, orice cuvinte de compătimire sau de încurajare ţi-ar spune cei din jur nu pot lua niciun strop din suferinţa pe care o simţi. Şi ce şanse ai atunci? Sau ce variante de soluţii? Poţi învăţa să trăieşti cu durerea aceea mare, ceea ce te va transforma încet dar sigur într-un morman de carne şi durere care vor îndepărta pe cei din jur încă de la o distanţă apreciabilă. Sau poţi să te întrebi ce va fi simţind Dumnezeu când vede atâţia fii pierduţi în ciuda Iubirii fără termen de comparaţie, a Educaţiei Evangheliei, a încrederii puse în fiecare dintre noi de El în clipa creării. Dacă ţi-ai adus aminte de acestea înţelegi că singur numai El, Dumnezeu, care-şi vede clipă de clipă atâţia fii pierduţi, ştie calea de a pune pacea în sufletul tău ostenit, de a readuce lumina în viaţa ta şi a fiilor tăi – oriunde s-ar afla ei.
Unde este speranţa?
Sunt atâtea locuri în Scriptură care ne pun dinaite, care Dar, Iubirea incontestabilă, incomparabilă şi necondiţionată care ni-l face pe Dumnezeu Tată. „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29) „Că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.” (Luca 19, 1-10).
Ramona Aroneasa
sâmbătă, 20 ianuarie 2018
La vindecarea sufletească a lui Zaheu
O, Iisuse, știi prea bine
O, Iisuse, știi prea bine
Toată lupta mea
Ca să scap de vechea-mi fire,
Putredă și rea
Și prin lume, cu iubire,
Să fac voia Ta.
Tu știi tot ce mă frământă
Atunci câng greșesc
Și de voia Ta cea Sfântă
Când mă rătăcesc,
Căci aș vrea să stău de stâncă,
Fără să clintesc.
Cu o ură înfocată
Vrăjmașul mișel
Vrea pe veci să mă despartă
De Bânduțul Miel
Să nu-Ți simt iubirea toată,
Vrea să fiu ca el
De aceea vin la Tine
Vezi al meu amar
Și din slăvile-Ți senine,
Din al tău Altar,
Dă-mi putere și-n suspine
Umple-mă cu har.
Audio: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/index.php/nicolae-moldoveanu/cantari-duhovnicesti/cantari-moldoveanu-2/865-o-isuse-stii-preabine
O, Iisuse, știi prea bine
Toată lupta mea
Ca să scap de vechea-mi fire,
Putredă și rea
Și prin lume, cu iubire,
Să fac voia Ta.
Tu știi tot ce mă frământă
Atunci câng greșesc
Și de voia Ta cea Sfântă
Când mă rătăcesc,
Căci aș vrea să stău de stâncă,
Fără să clintesc.
Cu o ură înfocată
Vrăjmașul mișel
Vrea pe veci să mă despartă
De Bânduțul Miel
Să nu-Ți simt iubirea toată,
Vrea să fiu ca el
De aceea vin la Tine
Vezi al meu amar
Și din slăvile-Ți senine,
Din al tău Altar,
Dă-mi putere și-n suspine
Umple-mă cu har.
Audio: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/index.php/nicolae-moldoveanu/cantari-duhovnicesti/cantari-moldoveanu-2/865-o-isuse-stii-preabine
marți, 16 ianuarie 2018
Icoanele mele intru cinstirea celor 100 de ani de la Marea Unire (6)
„Darurile Tatălui" - icoană pe sticlă cu Îngerul Păzitor trimis să se aducă și să aducă în cea dintâi licărire de viață din pântecul mamei sufletul unui prunc român.
Să nu disprețuim locul în care ne-a rânduit Dumnezeu! Înseamnă că aici avem de împlinit ceva care ne va aduce Viața veșnic fericită! Să ne ascultăm Glasul conștiinței ca să ne aflăm Calea! Să ne ținem îngerul aproape, ca ajutor pe Cale! Să nu risipim Darurile Tatălui!
luni, 15 ianuarie 2018
Icoanele mele întru cinstirea celor 100 de ani de la Marea Unire (5)
„Grădina Precistei" - icoană pe sticlă, mărime aprox. A4
Această icoană este oarecum copiată, în sensul că pe Maica Domului în port de Sibiu am văzut-o întâia oară pe pagina de facebook a domnului Nicu Munteanu: https://web.facebook.com/photo.php?fbid=869612449880829&set=pb.100004962454455.-2207520000.1518627592.&type=3&theater . Pe ici pe colo am simțit nevoia să-i schimb câte ceva, nu pentru că nu era deja frumoasă, ci după sufletul meu. I-am pus o ramă ca la Augustin. Apoi i-am așezat pe Maică și pe Prunc în Grădina Precistei, așa cu i se spune României. Va mai fi fiind, oare, România centenară vrednică de acest nume?
Ramona Aroneasaduminică, 14 ianuarie 2018
Recunoștința este în avantajul nostru - Vindecarea celor 10 leproși
Recunoștința e floare rară! Recunoștința e un dar dumnezeiesc, ca toate calitățile pe care le avem. Cine nu e recunoscător nu înseamnă că a fost lipsit de acest dar, ci înseamnă doar că a cultivat altceva pe „pământul bun" din care am fost creați. Recunoștința are și partea ei ... practică: Atunci când ești recunoscător pentru un bine primit înseamnă că ai recunoscut în cel de lângă tine puterea de a face binele. Fiind recunoscător pentru binele făcut ție, abia atunci te descotorosești cu adevărat de problema pe care o avuseseși. Data viitoare știi cui să te adresezi sau știi la cine să trimiți pe unul aflat în fostul tău necaz. Măcar atât poți face, dacă nu ajuți chiar tu.
Ceea ce mi se pare cel mai interesant la această Evanghelie este altceva!!! Hristos i-a vindecat pe cei 10 leproși, dar numai recunoștința l-a mântuit pe cel care s-a întors să mulțumească! Era deja vindecat leprosul! Dar ceea ce a înțeles el a fost că numai recunoștința îl va face să nu mai treacă prin acea groaznică boală! Poate că de aceea era Hristos mâhnit! Noi privim mâhnirea lui Hristos („ ... oare, nu toţi cei zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?") ca și cum ar fost dezamăgit de ceilalți 9. Dar Hristos nu are nevoie pentru Sine de mulțumirea oamenilor. Cu nimic nu se îmbogățește Dumnezeu dacă noi suntem recunoscători. Ci pentru noi avem nevoie de recunoștință, căci ea ne face să conștientizăm permanent prin ce am trecut și din ce mare rău ne-a izbăvit Hristos!
... MÂNTUIREA! IZBĂVIREA! ... S-ar putea ca Dumnezeu să te vindece de vreo boală trupească sau sufletească! Dar numai recunoștința te izbăvește, te face să nu te mai îmbolnăvești. E vorba de recunoștința sinceră, profundă și ca fel de a trăi!
„În vremea aceea când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi! Iar El, văzându-i, le-a zis lor: duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit de lepră. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors şi cu glas mare slăvea pe Dumnezeu; şi a căzut cu faţa la pământ lângă picioarele lui Iisus şi I-a mulţumit. Şi acela era samarinean. Iisus însă, răspunzând, a zis: oare, nu toţi cei zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi a zis către acela: scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit. (Evanghelia după Luca 17, 12-19)
Vedeți? Numai după recunoștință vine IZBĂVIREA!
Ramona ARONEASA
Ceea ce mi se pare cel mai interesant la această Evanghelie este altceva!!! Hristos i-a vindecat pe cei 10 leproși, dar numai recunoștința l-a mântuit pe cel care s-a întors să mulțumească! Era deja vindecat leprosul! Dar ceea ce a înțeles el a fost că numai recunoștința îl va face să nu mai treacă prin acea groaznică boală! Poate că de aceea era Hristos mâhnit! Noi privim mâhnirea lui Hristos („ ... oare, nu toţi cei zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?") ca și cum ar fost dezamăgit de ceilalți 9. Dar Hristos nu are nevoie pentru Sine de mulțumirea oamenilor. Cu nimic nu se îmbogățește Dumnezeu dacă noi suntem recunoscători. Ci pentru noi avem nevoie de recunoștință, căci ea ne face să conștientizăm permanent prin ce am trecut și din ce mare rău ne-a izbăvit Hristos!
| „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.” (Evanghelia după Matei 11, 28) |
„În vremea aceea când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi! Iar El, văzându-i, le-a zis lor: duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit de lepră. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors şi cu glas mare slăvea pe Dumnezeu; şi a căzut cu faţa la pământ lângă picioarele lui Iisus şi I-a mulţumit. Şi acela era samarinean. Iisus însă, răspunzând, a zis: oare, nu toţi cei zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi a zis către acela: scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit. (Evanghelia după Luca 17, 12-19)
Vedeți? Numai după recunoștință vine IZBĂVIREA!
Ramona ARONEASA
sâmbătă, 13 ianuarie 2018
La Vindecarea celor 10 leproși - recunoștința este în avantajul nostru
Priceasnă la duminica vindecării leproșilor:
Nu-i nimeni mai dator ca mine,
Iisus, Mântuitorul meu!
Căci nimeni altul, de la Tine,
N-a mai primit atât cât eu!
Refren:
Mie Tu mi-ai dat
Har aşa bogat!
O, cât sunt dator,
Scump Mântuitor,
Mie Tu mi-ai dat
Har așa bogat!
Sunt cel mai dator,
Drag Mântuitor!
Din câte oi pierdute-odată
Aveai căzute cel mai jos,
Eu am fost cea mai depărtată,
Pe mine cel mai greu m-ai scos!
Din câţi fii rătăciţi în moarte
Au părăsit pe Tatăl Bun,
Eu mă dusesem mai departe
Și eu trăisem mai nebun.
Din câţi Ţi-au fost datornici Ţie,
Stăpâne Sfânt şi Prea-ndurat,
N-a trebuit să ierţi cât mie,
Eu cel mai mult Ţi-am datorat.
Şi totuşi, Doamne,-atât cât mie
La nimeni parcă n-ai adus…
O, ce datornic pe vecie
Ţi-s eu, Preascumpul meu Iisus!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Sfântul Columba
Aici este un interviu foarte captivant despre Sfântul Columba: https://youtu.be/Lj_4PNSqBzk?si=E8rAKeTMVnaXqm9G Articol despre Sfântul Colu...
-
Deocamdată am pus texte ale unor cântări cărora le dăm și noi glas la biserică cu prilejul Rusaliilor, pentru a le repeta a doua zi, de ziua...
-
!!!! ATENȚIE! La finalul articolului👇am pus și link de descărcare din drive, în format PDF. Litere mici și mari de mână de lipit pe caietel...
-
Este luna copiilor. M-am gândit ca, în timp, să strâng aici materiale create de mine despre sfinți copii, sfinți ocrotitori ai...













