Numai cei ca pruncii: vameșul vs fariseul

Înainte sau după Pilda vameșului și a fariseului?

Săptămâna aceasta stă sub semnul smereniei. Știm foarte bine Evanghelia care ne vorbește despre Vameș și despre Fariseu, despre felul în care se prihănea pe sine păcătosul dar smeritul vameș și felul în care se mărea pe sine virtuosul fariseu. Știm și de ce ni se pune acum la suflet încă o dată smerenia: se apropie Postul cel Mare al Paștilor, Cale pe care încăpem mulți, infinit de mulți, dacă suntem smeriți, pentru că această Cale și această smerenie ne vor readuce aminte Bucuria că nu suntem singuri. Căci tot ce avem este Dar de la Cel care pe însuși Fiul Său l-a dat pentru noi, să biruiască moartea intrată în lume prin păcatul neascultării, făcându-se El ascultător până la moarte, și încă moarte pe Cruce!

Ca pruncii

Dar imediat după această pildă relatată de evanghelistul Luca în capitolul 18, urmează episodul acela, binecunoscut și el, în care se spune că mulțimile aduceau mulți copii la Iisus ca Acesta să se atingă de ei. Ucenicii însă certau părinții! Iubirea lui Hristos și scopul Său pedagogic aduc însă copiii în prim-plan: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor!” (Luca 18, 16). De ce tocmai după pilda Vameșului și a Fariseului se face această precizare legată de curăția copiilor în Scriptură? Fiindcă vameșul era păcătos, dar nu avea în sine răutatea și ambiția fariseului. … Ați văzut cum reacționează copiii când știu că au greșit? Ei nu neagă (decât dacă în familie au văzut mult fariseism și astfel învață și ei să disimuleze)! Chiar dacă nu spun direct „eu am făcut această greșeală”, tăcerea lor o spune, și ochii. Copiii își acceptă pedepsele dacă sunt juste. Desigur, aceasta nu înseamnă că noi avem voie să dăm orice fel de pedepse, tocmai pentru că ei sunt așa de sinceri și corecți. Știm că pruncii își spun părerea cu o atitudine care pentru adulți poate părea crudă, fiindcă sunt atât de sinceri și când laudă, și când scot în evidență defecte.

Și Timotei …

Fiul meu cel mare se numește Timotei – „cinstitor de Dumnezeu”. Sfântul Apostol Timotei a fost un ucenic al Sfântului Apostol Pavel. În Apostolul care s-a citit în duminica aceasta este un fragment din a doua epistolă a Sfântului Pavel către Timotei. Acolo aflăm că acest fiu duhovnicesc al lui Pavel, care din copilărie știa Scripturile, și-a urmat părintele duhovnicesc în învățătură, în credință și dragoste, în prigonirile ce i s-au făcut. Exact cum face un copil cu părinții lui! Copilul nu fuge de lângă părintele său aflat în suferință. Când e vreo primejdie mare părintele trebuie să insiste mult ca fiul sa-l lase și să fugă, ca să se salveze. Copilul nu uită învățăturile părintești. Chiar dacă uneori am protestat direct sau doar în gând față de „teoriile” părinților, când am ajuns adulți de câte ori nu ne-am spus: „Ce dreptate avea mama!”, „Iată că am ajuns zilele în care, părinte fiind la rându-mi, îmi înțeleg părinții!”, „Dacă ascultam de tata, acum eram un altfel de om!”?

Ramona ARONEASA