Ca în copilărie ...

Un băiețel și o fetiță în hăinuțe vechi, murdare și zdrențăroase, în apropierea gării, duc între ei, de „lăbuțe", un ursuleț vechi de care atârnă ațele descusute de vreme. Merg hotărâți spre numai ei știu unde. La un moment dat fetița se oprește brusc si trage ursulețul spre pieptul ei: „Ți-e foame? Stai liniștit. Nu mai plânge, că imediat o să mănânci." Îl ține așa, cu hotărâre și înțelegere față de „foamea" lui, numai ea știe câtă înțelegere. Copiii mai merg câțiva pași și se opresc pe o margine de trotuar. Băiețelul scoate din buzunar un colț de pâine pe care îl împarte cu surioara sau prietena lui de viață în zdrențe. Fetița rupe mărunțel câteva firimituri pe care le așază cu grijă pe „gura" ursulețului: „Ia! Știu că nici tu nu ai mâncat de mult." Un domn se oprește la oarecare distanță, urmărește scena, și pleacă ... dar revine imediat cu câte un corn cu ciocolată pe care îl oferă fiecărui copil. Copiii mulțumesc frumos și mănâncă după același ritual. Apoi fetița își strânge ursulețul la piept și-l leagănă lălăindu-i ceva, „ca s-adoarmă" ursulețul. ... De unde știe fetița aceasta în zdrențe că trebuie să-i cânți puiului ca să doarmă? 

Ramona Aroneasa

Numai cei ca pruncii: vameșul vs fariseul

Înainte sau după Pilda vameșului și a fariseului?

Săptămâna aceasta stă sub semnul smereniei. Știm foarte bine Evanghelia care ne vorbește despre Vameș și despre Fariseu, despre felul în care se prihănea pe sine păcătosul dar smeritul vameș și felul în care se mărea pe sine virtuosul fariseu. Știm și de ce ni se pune acum la suflet încă o dată smerenia: se apropie Postul cel Mare al Paștilor, Cale pe care încăpem mulți, infinit de mulți, dacă suntem smeriți, pentru că această Cale și această smerenie ne vor readuce aminte Bucuria că nu suntem singuri. Căci tot ce avem este Dar de la Cel care pe însuși Fiul Său l-a dat pentru noi, să biruiască moartea intrată în lume prin păcatul neascultării, făcându-se El ascultător până la moarte, și încă moarte pe Cruce!

Ca pruncii

Dar imediat după această pildă relatată de evanghelistul Luca în capitolul 18, urmează episodul acela, binecunoscut și el, în care se spune că mulțimile aduceau mulți copii la Iisus ca Acesta să se atingă de ei. Ucenicii însă certau părinții! Iubirea lui Hristos și scopul Său pedagogic aduc însă copiii în prim-plan: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor!” (Luca 18, 16). De ce tocmai după pilda Vameșului și a Fariseului se face această precizare legată de curăția copiilor în Scriptură? Fiindcă vameșul era păcătos, dar nu avea în sine răutatea și ambiția fariseului. … Ați văzut cum reacționează copiii când știu că au greșit? Ei nu neagă (decât dacă în familie au văzut mult fariseism și astfel învață și ei să disimuleze)! Chiar dacă nu spun direct „eu am făcut această greșeală”, tăcerea lor o spune, și ochii. Copiii își acceptă pedepsele dacă sunt juste. Desigur, aceasta nu înseamnă că noi avem voie să dăm orice fel de pedepse, tocmai pentru că ei sunt așa de sinceri și corecți. Știm că pruncii își spun părerea cu o atitudine care pentru adulți poate părea crudă, fiindcă sunt atât de sinceri și când laudă, și când scot în evidență defecte.

Și Timotei …

Fiul meu cel mare se numește Timotei – „cinstitor de Dumnezeu”. Sfântul Apostol Timotei a fost un ucenic al Sfântului Apostol Pavel. În Apostolul care s-a citit în duminica aceasta este un fragment din a doua epistolă a Sfântului Pavel către Timotei. Acolo aflăm că acest fiu duhovnicesc al lui Pavel, care din copilărie știa Scripturile, și-a urmat părintele duhovnicesc în învățătură, în credință și dragoste, în prigonirile ce i s-au făcut. Exact cum face un copil cu părinții lui! Copilul nu fuge de lângă părintele său aflat în suferință. Când e vreo primejdie mare părintele trebuie să insiste mult ca fiul sa-l lase și să fugă, ca să se salveze. Copilul nu uită învățăturile părintești. Chiar dacă uneori am protestat direct sau doar în gând față de „teoriile” părinților, când am ajuns adulți de câte ori nu ne-am spus: „Ce dreptate avea mama!”, „Iată că am ajuns zilele în care, părinte fiind la rându-mi, îmi înțeleg părinții!”, „Dacă ascultam de tata, acum eram un altfel de om!”?

Ramona ARONEASA

Numai cei ca pruncii: vameșul vs fariseul

Numai cei cu gând curat

Sunt frumoşi cu-adevărat

Numai cei ca pruncii sunt

Fericiţi pe-acest pământ.

Refren:

Fericiţi cei smeriţi

Şi frumoşi cei miloşi

Şi bogaţi cei curaţi

Fie binecuvântaţi!

Fericiţi jos şi sus

Cei ce sunt ai lui Iisus

Numai cei născuţi de sus

Sunt copii ai lui Iisus

Numai cei cu gând frumos

Sunt copiii ai lui Hristos.

Noi dorim să fim mereu

Fii plăcuţi lui Dumnezeu

Ca să fim şi jos şi sus

Fericiţi lângă Iisus.

Icoana ca dar

          

          De ce să dăruiești o icoană?

                                     

O bucurie: aceeași icoană pictată de mine dăruită de un soț (domnul Liviu Petrina) soției sale și de Ansamblul „Junii Cetății Rupea” preoților Mihai Simen (Parohia Ortodoxă din Bogata) și Ioan Mircea Ielciu (profesor la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu)

O icoană este un dar neprețuit! Cel care dăruiește o icoană alege acest dar pentru că este un om credincios și astfel el își mărturisește credința și dorește și pe cel căruia i-o dăruiește în comuniunea  iubirii pe care o asigură necondiționat Dumnezeu. Cel care dăruișete o icoană nu trebuie să caute o salvare decentă și simplă din impasul: „Ce cadou să-i fac persoanei ....?” O icoană se alege cu atenție, cu dragoste. 

Ce icoană este mai potrivită pentru a fi dăruită?

Orice icoană este potrivită ca dar! Cel mai frumos ar fi ca icoana să fie pictată, pe lemn sau pe sticlă, și nu doar o copie xerografiată. Dar, oricum ar fi, nicio icoană nu se cade a fi disprețuită. A dărui și a primi o icoană se aseamănă cu o rugăciune. O icoană, nu doar frumoasă ci și corect realizată, deschide Cerul în inima dăruitorului și a celui cadorisit. 

Mai mult decât o fereastră spre Cer

Îmi place să cred că icoana este mai mult și mai profund decât o fereastră spre Cer. O adevărată icoană pogoară Cerul în sufletul celui care o realizează și în al celui care se roagă înaintea ei. Căci, să nu uităm, o icoană este o invitație la rugăciune și o cuprindere în rugăciunile celui care a dăruit-o, dar și ale celui care a pictat-o! Și ce vrea Dumnezeu de la oameni? Comuniunea întru credință, nădejde și dragoste! Icoana ca dar este o mărturisire profundă de iubire în cea mai curată formă a ei!

Ramona Aroneasa

Pierdut

          „Că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.” (Luca 19, 1-10). Cine este „cel pierdut”? ... Simţim, ştim câteodată că suntem pierduţi: „pierduţi” cu sensul de rătăciţi, adică suntem într-o stare în care nu găsim ieşire, intuim sau sperăm încă la faptul că există una, dar ne simţim debusolaţi, puţin apatici şi puţin singuri; sau „pierduţi” cu sensul de situaţie gravă, din care suntem convinşi că nu vom găsi niciodată ieşire, suntem deja deznădăjduiţi şi atât de singuri încât suntem fără scăpare. Scăpare de ce? Scăpare de cine? Cine sau ce ne aruncă în astfel de situaţii atât de grave? ... Noi înşine ...! ...?

          Altcineva

          Mai spunem de obicei despre unii, alţii decât noi, că sunt pierduţi: „pierduţi” cu sensul de îndepărtaţi de condiţia umană, oameni care s-au lăsat copleşiţi de răul altora şi au ajuns să fie ei săvârşitori de rău; „pierduţi” cu sensul de necredincioşi, oameni morali dar fără religie, rătăciţi de la calea mântuirii. Cât de vinovaţi suntem noi de pierderea acestora? Cine poate judeca aproximativ cam cât de pierdut e cineva? Cât am făcut noi pentru ca „pierduţii” să rămână în comuniune cu bunătatea, cu credinţa, cu moralitatea, cu oamenii, cu Dumnezeu? Cine, dintre noi, îi iubeşte pe pierduţi?

Copilul meu

             Poate cea mai nefericită situaţie de pierdere este aceea în care ne pierdem copiii. Fie îi pierdem în moarte trupească, fie îi pierdem în moarte spirituală, fie îi pierdem în lipsa educaţiei, fie îi pierdem în lipsa iubirii sau în prezenţa unei iubiri prost înţelese ... Orice fel de pierdere a propriilor copii este şi un semn al propriei noastre eşuări, este şi o durere pe care aproape nimeni nu ţi-o poate alina. Sunt momente în viaţă în care durerea este atât de mare şi de profundă încât orice compasiune, orice cuvinte de compătimire sau de încurajare ţi-ar spune cei din jur nu pot lua niciun strop din suferinţa pe care o simţi. Şi ce şanse ai atunci? Sau ce variante de soluţii? Poţi învăţa să trăieşti cu durerea aceea mare, ceea ce te va transforma încet dar sigur într-un morman de carne şi durere care vor îndepărta pe cei din jur încă de la o distanţă apreciabilă. Sau poţi să te întrebi ce va fi simţind Dumnezeu când vede atâţia fii pierduţi în ciuda Iubirii fără termen de comparaţie, a Educaţiei Evangheliei, a încrederii puse în fiecare dintre noi de El în clipa creării. Dacă ţi-ai adus aminte de acestea înţelegi că singur numai El, Dumnezeu, care-şi vede clipă de clipă atâţia fii pierduţi, ştie calea de a pune pacea în sufletul tău ostenit, de a readuce lumina în viaţa ta şi a fiilor tăi – oriunde s-ar afla ei.

          Unde este speranţa?

          Sunt atâtea locuri în Scriptură care ne pun dinaite, care Dar, Iubirea incontestabilă, incomparabilă şi necondiţionată care ni-l face pe Dumnezeu Tată. „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29) „Că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.” (Luca 19, 1-10).

Ramona Aroneasa

La vindecarea sufletească a lui Zaheu

O, Iisuse, știi prea bine

O, Iisuse, știi prea bine
Toată lupta mea
Ca să scap de vechea-mi fire,
Putredă și rea
Și prin lume, cu iubire,
Să fac voia Ta.

Tu știi tot ce mă frământă
Atunci câng greșesc
Și de voia Ta cea Sfântă
Când mă rătăcesc,
Căci aș vrea să stău de stâncă,
Fără să clintesc.

Cu o ură înfocată
Vrăjmașul mișel
Vrea pe veci să mă despartă
De Bânduțul Miel
Să nu-Ți simt iubirea toată,
Vrea să fiu ca el

De aceea vin la Tine
Vezi al meu amar
Și din slăvile-Ți senine,
Din al tău Altar,
Dă-mi putere și-n suspine
Umple-mă cu har.

Audio: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/index.php/nicolae-moldoveanu/cantari-duhovnicesti/cantari-moldoveanu-2/865-o-isuse-stii-preabine

Icoanele mele intru cinstirea celor 100 de ani de la Marea Unire (6)

„Darurile Tatălui" - icoană pe sticlă cu Îngerul Păzitor trimis să se aducă și să aducă în cea dintâi licărire de viață din pântecul mamei sufletul unui prunc român. 

Să nu disprețuim locul în care ne-a rânduit Dumnezeu! Înseamnă că aici avem de împlinit ceva care ne va aduce Viața veșnic fericită! Să ne ascultăm Glasul conștiinței ca să ne aflăm Calea! Să ne ținem îngerul aproape, ca ajutor pe Cale! Să nu risipim Darurile Tatălui!

Icoanele mele întru cinstirea celor 100 de ani de la Marea Unire (5)

„Grădina Precistei" - icoană pe sticlă, mărime aprox. A4

        Această icoană este oarecum copiată, în sensul că pe Maica Domului în port de Sibiu am văzut-o întâia oară pe pagina de facebook a domnului Nicu Munteanu: https://web.facebook.com/photo.php?fbid=869612449880829&set=pb.100004962454455.-2207520000.1518627592.&type=3&theater . Pe ici pe colo am simțit nevoia să-i schimb câte ceva, nu pentru că nu era deja frumoasă, ci după sufletul meu. I-am pus o ramă ca la Augustin. Apoi i-am așezat pe Maică și pe Prunc în Grădina Precistei, așa cu i se spune României. Va mai fi fiind, oare, România centenară vrednică de acest nume?

Ramona Aroneasa

Recunoștința este în avantajul nostru - Vindecarea celor 10 leproși

Recunoștința e floare rară! Recunoștința e un dar dumnezeiesc, ca toate calitățile pe care le avem. Cine nu e recunoscător nu înseamnă că a fost lipsit de acest dar, ci înseamnă doar că a cultivat altceva pe „pământul bun" din care am fost creați. Recunoștința are și partea ei  ... practică: Atunci când ești recunoscător pentru un bine primit înseamnă că ai recunoscut în cel de lângă tine puterea de a face binele. Fiind recunoscător pentru binele făcut ție, abia atunci te descotorosești cu adevărat de problema pe care o avuseseși. Data viitoare știi cui să te adresezi sau știi la cine să trimiți pe unul aflat în fostul tău necaz. Măcar atât poți face, dacă nu ajuți chiar tu.
          Ceea ce mi se pare cel mai interesant la această Evanghelie este altceva!!! Hristos i-a vindecat pe cei 10 leproși, dar numai recunoștința l-a mântuit pe cel care s-a întors să mulțumească! Era deja vindecat leprosul! Dar ceea ce a înțeles el a fost că numai recunoștința îl va face să nu mai treacă prin acea groaznică boală! Poate că de aceea era Hristos mâhnit! Noi privim mâhnirea lui Hristos („ ... oare, nu toţi cei zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?") ca și cum ar fost dezamăgit de ceilalți 9. Dar Hristos nu are nevoie pentru Sine de mulțumirea oamenilor. Cu nimic nu se îmbogățește Dumnezeu dacă noi suntem recunoscători. Ci pentru noi avem nevoie de recunoștință, căci ea ne face să conștientizăm permanent prin ce am trecut și din ce mare rău ne-a izbăvit Hristos! 

„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.” (Evanghelia după Matei 11, 28)

            ... MÂNTUIREA! IZBĂVIREA! ... S-ar putea ca Dumnezeu să te vindece de vreo boală trupească sau sufletească! Dar numai recunoștința te izbăvește, te face să nu te mai îmbolnăvești. E vorba de recunoștința sinceră, profundă și ca fel de a trăi!

          „În vremea aceea când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi! Iar El, văzându-i, le-a zis lor: duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit de lepră. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors şi cu glas mare slăvea pe Dumnezeu; şi a căzut cu faţa la pământ lângă picioarele lui Iisus şi I-a mulţumit. Şi acela era samarinean. Iisus însă, răspunzând, a zis: oare, nu toţi cei zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi a zis către acela: scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit. (Evanghelia după Luca 17, 12-19)

Vedeți? Numai după recunoștință vine IZBĂVIREA!
Ramona ARONEASA

La Vindecarea celor 10 leproși - recunoștința este în avantajul nostru

           Priceasnă la duminica vindecării leproșilor:

Nu-i nimeni mai dator ca mine,

Iisus, Mântuitorul meu!

Căci nimeni altul, de la Tine,

N-a mai primit atât cât eu!

Refren:

Mie Tu mi-ai dat

Har aşa bogat!

O, cât sunt dator,

Scump Mântuitor,

Mie Tu mi-ai dat

Har așa bogat!

Sunt cel mai dator,

Drag Mântuitor!

Din câte oi pierdute-odată

Aveai căzute cel mai jos,

Eu am fost cea mai depărtată,

Pe mine cel mai greu m-ai scos!

Din câţi fii rătăciţi în moarte

Au părăsit pe Tatăl Bun,

Eu mă dusesem mai departe

Și eu trăisem mai nebun.

Din câţi Ţi-au fost datornici Ţie,

Stăpâne Sfânt şi Prea-ndurat,

N-a trebuit să ierţi cât mie,

Eu cel mai mult Ţi-am datorat.

Şi totuşi, Doamne,-atât cât mie

La nimeni parcă n-ai adus…

O, ce datornic pe vecie

Ţi-s eu, Preascumpul meu Iisus!

Icoanele mele întru cinstirea celor 100 de ani de la Marea Unire (4)

„Maica Domnului Purtătoare - MIORITICA"

Pe porțile României Maica intră purtându-și Pruncul în spinare. Nu-L vede, dar e conștientă de prezența Lui și-L ocrotește acolo, în purtarea ca pe o Cruce. Va fi pășind să lucreze în Ogorul veșniciei Grâul Izbăvitor. O Maică a maicilor României, purtătoare discrete pe umerii lor neobosiți a crucilor istoriei noastre!

Icoană pe sticlă, mărime A3, cu foiță de aur

Icoanele mele intru cinstirea celor 100 de ani de la Marea Unire (3)

De la Peșteră la Cruce: Maica Domnului! Ea poate înțelege atât de bine Bucuria și durerea! Și ce Mamă! A primit să nască Prunc nu pentru ea, ci Prunc pentru lume! Ce mare nădejde să avem la ea care, om fiind, a primit acest sacrificiu de Mamă: Fiul ei nouă ni L-a născut!

Icoanele mele intru cinstirea celor 100 de ani de la Marea Unire (2)

Hristos se dăruiește tuturor! Ni se împarte fără a ține cont de naționalitate, vârstă, sex, stare socială sau materială! Ni se îngăduie! Să-L facem al nostru! Hristoase al meu, Bucuria mea! 

În Hora Bucuriei Hristos ne primește alături cu sfinții, cu îngerii, în comuniunea iubirii.

Icoană pe sticlă 43/43 cm, Hristos în cămeșă românească, cu foiță 24K

„Că în Cer sunt multe case,/ Împodobite, frumoase,/ (...) Unde drepții se adună/ Cu toți sfinții împreună/ (...) Și cântând c-o glăsuire/ Dănțuiesc într-o unire/ Dând lui Dumnezeu mărire.”

Un locaș din rai văzut ca o horă în port românesc fiindcă toate, credința, portul, tradiția, îmi vorbesc de rădăcinile în care m-a sădit Dumnezeu.

Icoană pe sticlă 43/43 cm, cu foiță de aur 24K, Maica Domnului cu Hristos, în port de Rupea 

Icoanele mele întru cinstirea celor 100 de ani de la Marea Unire (1)

Icoană pe sticlă: „Izbăvitorul”

Prin Hristos și prin Cruce neamul acesta românesc a dăinuit. Ba chiar pentru Hristos și pentru Cruce a stat în picioare românul. Întru acestea ne identificăm ca popor al acestor pământuri în care am fost sădiți de Dumnezeu și zidiți de atâția care au poftit la sărmana țară bogată. Străjerii cerești ai României poartă în mintea mea de român ițari și cămeșă și laudă pe Dumnezeu din tulnice!

Ramona Aroneasa

Icoană pe sticlă: „Maica îndurărilor”

Bisericile sunt pline de maici îngenuncheate în rugăciune: pentru pruncii lor, pentru soții lor plecați la oaste, pentru soții lor trudiți, pentru țărișoara lor și pacea lumii. Mamele aduc Biserica acasă ridicând mânuțele copiilor spre a-i învăța semnul Crucii. Mamele aprind candelele credinței neamului!

Ramona Aroneasa

Icoană pe sticlă: „Pilda Semănătorului”

Sămânța cea bună a fost sădită de Creator în pământul acesta și el a rodit până la urmă comuniunea, bucuria de a fi împreună, harul de a strânge laolaltă tot neamul creștinesc și românesc. Cum am îngăduit să uităm, să facem rodul să piară? Arde de dor Potirul în așteptarea întoarcerii în fire a românilor!

Ramona Aroneasa

Scriptura și Tradiția

          Dacă ești teolog, ai parte de mare binecuvântare. Ai învățat deja și valoarea și conținutul Sfintei Scripturi și al Sfintei Tradiții. Acum mai rămâne să pui în icoană rugăciunea ta și neamul tău, căci nu întâmplător ești parte din trupul unei țări.
           Dacă nu ești teolog dar ți-e drag să plămădești icoane, deja ai jumătate din ceea ce îți trebuie ca să pictezi icoane. Însă nu trece cu vederea cunoașterea teologică! Nu ești iconar dacă pui un model sub sticlă și îl copiezi fără să înțelegi simbolurile din el, viața sfântului și decorațiunile.
          Dar pentru a dobândi necesarul de cunoaștere teologică ai NEAPĂRAT nevoie de un duhovnic și de îndrumarea acestuia, ca nu cumva să rătăcești de la Adevăr.
          Cunoștințele despre și din Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție nu doar te ajută să înțelegi ce pictezi, ci îți arată ce și limitele în care poți aduce aportul propriu, în ce măsură poți fi creator. Căci Dumnezeu ne-a creat după Chipul Său, deci a pus în noi și lumina creativității, ca să ne îmbogățim cu frumusețe lumea și viața.
          Iconar ești atunci când știi bine ce reprezinți, atât de bine încât poți schimba modelul în mai bine, în mai frumos, în mai profund.
Ramona ARONEASA

Icoană pe sticlă realizată de Ramona Aroneasa

Astăzi vă recomand niște linkuri!

De ce sărbătoresc oamenii că a mai trecut un an? Cel care începe se va termina așa de repede! Anii trec din viața noastră. Ținând cont cum ne manifestăm când cineva drag pleacă la cele veșnice, ar trebui să și plângem când se mai termină un an. Dar noi ne bucurăm. Ne pregătim și ne gătim, facem hrămălaie multă cu petarde, cu focuri de artificii, numărăm secundele și strigăm: „Dooouuuuăăăăă miiiiii optișpeeeeeeee! Laaaaaa muuuulți aaaaani!” Ne bucurăm că am mai prins un an? Ne bucurăm că am mai prins un revelion? Și de ce facem atât de mult zgomot!? … Dacă din perspectivă omenească și creștinească pot găsi răspunsuri la câteva dintre aceste întrebări, la ultima chiar nu găsesc. Sigur că oarecare cunoscători ar putea invoca obieciurile străvechi, păgâne, prin care focul și zgomotul alungă spiritele rele. Dar oare spiritele bune ce vor fi zigând de toate focurile și hărmălaia noastră? Ori s-or lua la întrecere cu cele rele: care fuge mai repede și mai departe de oameni? … Dar ele, spiritele bune, îngerii noștri păzitori, stau bieții și îndură măscăreala aceasta, gălăgia asta infernală, arșițele acestea pe care le trăim și le provocăm! Ei ne rămân dedicați prieteni, de nedespărțit, care îndură orice ca să fie cu noi. Ei, așa prieteni mai rar!

Îngerilor le place muzica

Am mai scris cândva despre aceasta. Oricum ceea ce aș putea eu scrie este prea puțin și prea sărac. De aceea vă spun că domnul Andrei Pleșu are o carte foarte interesantă despre îngeri, cu un capitol numit „Îngerii și muzica lumii” din care puteți trage niște concluzii foarte interesante: https://www.youtube.com/watch?v=A18Pu_cBDr8 . Oricum, noi știm că îngerii cântă. În Scriptură se vorbește deseori despre aceasta și, de curând, îngerii au cântat din nou Nașterea Domnului, iar cei ce au colindat ducând această veste s-au asemănat îngerilor. Dincolo de glume sau printre  ele, îngerilor nu cred că le plac manelele. „Oare de ce nu le-or fi plăcând – ar putea întreba unii – că doar ele vorbește de iubire și melodiile e faine?” Unele melodii chiar sunt frumușele, mai ales cele „preluate” din folclorul grecesc sau sârbesc. Dar felul în care ele vorbesc despre iubire este unul pătimaș, care provoacă la patimi, la fapte care aduc suferință trupului și sufletului. Iar starea noastră firească NU ESTE DE SUFERINȚĂ! Dumnezeu ne-a creat pentru Bucurie!

Care Bucurie?

Aș putea să răspund foarte scurt la această întrebare: priviți și ascultați pe Doru Octavian Dumitru cu o „Lecție de spiritualitate”. Și chiar mă rezum la acest răspuns! Bucurați-vă!

https://www.youtube.com/watch?v=vB8rsqLS-g8

Icoana pe sticlă „Darurile Tatălui”, pictată de 

Ramona Aroneasa

Timpul colindelor e tot timpul

     
               Vremea colindelor și a colindătorilor nu este doar la Crăciun! Avem colinde la Bobotează, la Bunavestire, la Florii, la Paști, la Sfinții Vasile, Ioan, Andrei, Nicolae, Brâncoveni. Colindători sunt toți aceia care spun și altora despre Rai. Suntem COLINDĂTORI, adică ne asemănăm îngerilor care au binevestit și au cântat la Nașterea lui Hristos, de câte ori spunem frumos despre El, așa cum ne vorbesc icoanele. Icoana Botezului Domnului ne vorbește despre Pașii mântuirii: În stânga, pe malul Iordanului este reprezentată lumeasca omenire, iar de partea cealaltă a Răului este lumea Cerească, reprezentată prin Îngeri. Între cele două este Calea care duce spre Cer (Iordanul care curge în SUS). CALEA spre izbăvire trece prin Botez și prin Cruce. Cei botezați care îmbrățișează crucea vieții fără cârtire, cu jertfelnicie și Bucurie,vor gusta din Apa Vieții. În apă sunt simbolizați omul cel vechi și cel nou, Legea Veche (omul învechit, cu zdrențe vechi) și Legea cea Nouă (omul cel nou, născut din Apă și din Duh, înveșmântat în curăție - roșu- și har - albastru de pe veșmintele celui care plutește în partea dreaptă a imaginii).

Colindul Bobotezei (care se canta pe melodia unui colind de Florii:  https://www.youtube.com/watch?v=NNe-5iafsB0 )

La marginea râului

La apa Iordanului

Vedem lucruri minunate

De toţi sfinţii lăudate,

O, minune! O, minune!

La Iordan, râul frumos

Acolo vine Hristos

Apele să le sfinţească

Pe noi să ne mântuiască,

O, minune! O, minune!

Iată şi Sfântul Ioan

Vine către Iordan.

Vino, Ioane, de cutează

Pe Mine de mă botează,

Proorocul, el cuteză

Mâna lui şi-o ridică

În Iordan şi-o cufunda

Şi pe Hristos boteza.

Atunci cerul s-a deschis

Şi glas din ceruri a zis:

Tu eşti Fiul Meu iubit

În care-am binevoit.

Veniţi să ne închinăm

Lui Hristos să ne rugăm

Care azi cu apă spală

A strămoşului greşeală.

Azi, Adam s-a dezlegat

De blestem şi de păcat

Şi de-acum până-n vecie

Mila Domnului să fie.

Colindele Marilor Sărbători

           Colindătorii îi închipuie pe Îngeri! Cuvântul „colind” se știe că provine din latinescul „calendae”, care se pare că provine din verbul ce denumește acțiunea de a vesti. Câteva detalii despre colindat se găsesc aici: https://www.crestinortodox.ro/craciun/colindele-98460.html .

                   Îngerul Gabriel a vestit-o pe Maica Domnului că va naște pe Hristos, Toți cei ce aduc veste bună pentru mântuire închipuie îngerii vestitori, sunt colindători(i). Ce uităm noi este că în tradiția noastră există colinde la toate Marile Sărbători Împărătești (cele legate de Persoanele Sfintei Treimi). Unii le știu, mulți nu le știu. Am împrumutat tradiții de la alte popoare legate de aceste Sărbători Împărătești, ceea ce nu e rău, dar le-am uitat pe ale noastre: nu doar românești, ci creștinești. La fiecare astfel de sărbătoare voi posta unul sau mai multe colinde, în măsura în care se poate și cu sursă audio, ca să se poată cânta. Iată acum un colind care face legătura între Bunavestire și Botezul Domnului trecând prin Nașterea din Fecioara:

Colind: „A fost odată, de demult" audio-video: https://www.youtube.com/watch?v=Jz9N5sOtFMs

A fost odată, de demult, O Fecioară cu suflet sfânt Care în Templu vieţuia Şi totdeauna se ruga. Şi pe când sta de se ruga Un înger la dânsa intra Şi de la Dumnezeu, de sus, O veste bună i-a adus. Că ea va naşte-n chip curat, Pe Fiul Marelui Împărat Şi Fiul său Se va chema Iisus Hristos şi Mesia! El pe popor va mântui De păcate-i va curăţi Şi Împărăţie le va da Celor ce Îl vor asculta. Acestea Fecioara auzi, Ea către înger glăsui: Fie după cuvântul tău Iată, roaba lui Dumnezeu! Şi-atunci Cuvântul Domnului, Fiul iubit al Tatălui, Mamă pe Fecioară-a luat Şi întru dânsa S-a-ntrupat. Iar când sorocu-i s-a-mplinit, August Cezar a poruncit Ca fiecare să se-nscrie La locul său de obârşie. Şi trebuind ca să se-nscrie Iosif cu Fecioara Maria, Degrab la drum ei au pornit Şi-n Betleem au poposit. Acolo, vrând să se-odihnească Fecioarei s-a-mplinit să nască Dar nicăieri nu au găsit O casă pentru găzduit. Doar într-un grajd de boi sărac, În iesle, pe fânul curat, Au fost primiți să se-odihnească Și Fecioara pe Prunc să-L nască. Și-a născut Fiu fără de tată Și Dumnezeu fără de maică, A născut pe Cel ce-a făcut Cer și pământ și câte sunt.

Apoi, când vremea s-a plinit
Hristos botezul a primit
La apa râului Iordan
Din mâna Sfântului Ioan.

Și Duhul Sfânt s-a pogorât,
Și Tatăl Bun așa-a grăit:
„Acesta-i Fiul Meu iubit
Întru Care-am binevoit!"
Veniți cu toți să ne-nchinăm Și mulțumiți să-L lăudăm, Pe Cel ce la noi a venit Și din păcat ne-a mântuit.

Icoană pe sticlă „Iar El a luat asupră-și durerile noastre" realizată de Ramona Aroneasa

Icoanele mele intru cinstirea Unirii: Să nu uiți cine ești!

          Aș fi vrut să scriu „Să nu uiți că ești român!". Dar Scriptura ne învață altceva: Dumnezeu nu are naționalitate. Însă El a pus îngeri de pază fiecărei țări. El nu va mântui un neam anume, ci pe cei ce l-au ales, în libertatea lor, pe El. Dumnezeu nu are chip ca al nostru, dar a luat unul prin Fiul și ni se atrage atenția în Evanghelie că Hristos poate fi găsit in orice om aflat în vreo nevoie, și e Frate cu acei ce ajută pe cei din nevoi! Îngerii nu au chip, dar pot lua unul, fără a discrimina, ci arătându-se în felul in care fiecare neam poate pricepe și percepe sfințenia. Tocmai această universalitate, această imparțialitate, această lipsă a naționalității lui Dumnezeu mi-L dăruiește, mi-L îngăduie felului și puterii mele de a-L percepe, mi-L face neam al meu. 

          De aceea Hristos are în icoana mea cămeșă, ițari și opinci. De aceea Maica Domnului are ie și catrințe, îngerii cântă la tulnice și ornamentele sunt luate de pe porțile maramureșene, de pe iile românești, de pe covoarele oltenești ... 

           Sfinții au avut o naționalitate prin faptul că s-au născut într-o anumită țară. Dar alegând, prin libertate, pe Dumnezeu în credință, nădejde și dragoste până la jertfa de sine, au dobândit și sfinții universalitatea Raiului. Așa se face că sfinții pot fi adoptați de orice popor. Iată numai Sfântul Andrei, care este considerat ca ocrotitor de neam și țară de către scoțieni, greci, ruși și români. 

Ramona Aroneasa

Maica Domnului Purtătoare - Mioritica

(Icoană pe sticlă realizată de Ramona Aroneasa)

Gânduri cu tihnă

Icoană pe sticlă realizată de Ramona Aroneasa

„Legănelul lui Iisus”

Atâția colindători au fost oaspeți ai Maicii Domnului și ai lui Hristos zilele trecute! Căci toți cei ce vestesc cu ființa lor Nașterea Domnului sunt oaspeți de Sărbătoare ai Celui Preaînalt! Oare ne gândim la aceasta când colindăm? ...
Acum, ca după o perioadă de sărbătoare cu mulți oaspeți, tihna se așază peste tot! Să nu fie o liniște a uitării, ci o liniște a Bucuriei, trăită cu responsabilitate față de Darul ce ni l-a făcut Tatăl - pe Fiul Său - și față de noi înșine.
Un gând cu tihnă este icoana!
... Fără prinderea minții și a inimii de Dumnezeu nu se poate face icoană. Deși tu îi vei spune „icoană”, fără rugăciune ea nu va „spune” că e icoană.
Icoana trebuie să „grăiască” despre ea însăși. Și, când omul aflat înaintea ei simte nevoia să se roage el însuși, înseamnă că icoana „a grăit”!
Rugăciunea pune har peste har!
Poate că Dumnezeu ți-a dat acest talant: să fii iconar. Este har pus în ființa ta! Cinstește-l ca pe un dar dumnezeiesc ce este. Nu ți-ar sta ție în putință dacă Dumnezeu nu ți-ar fi dat!
Nu-ți stă în putință nici rugăciunea care adaugă har peste cel dintâi. Dar Dumnezeu e milostiv! Tu împreunezi mâinile, pleci genunchii și citești sau rostești niște cuvinte dintr-o carte de rugăciuni. Dar oare sunt acestea rugăciune?...
Atâta rugăciune trebuiește încât icoana ta să fie ieșirea ta în lume, să fie Vohodul la care Hristos îți face parte alături de El, nu pentru vrednicica ta, ci din Iubirea Sa!
Ramona Aroneasa

Colindul Sfântului Vasile

Audio-video Colindul Sfântului Vasile: https://www.youtube.com/watch?v=i0jcCYjdYbw

Colindul Sfântului Vasile

Duminică dimineață
În numele lui Dumnezeu
S-a sculat Sfântul Vasile
În numele lui Dumnezeu
La ochi negri s-a spălatu
În numele lui Dumnezeu
La icoane s-a-nchinatu
În numele lui Dumnezeu
La masă s-a așezatu
În numele lui Dumnezeu
De la masă s-a sculatu
În numele lui Dumnezeu
Și spre Rai o apucatu
În numele lui Dumnezeu
Dar în Rai când o intratu
În numele lui Dumnezeu
Tot Raiul s-a luminatu
În numele lui Dumnezeu
Și lumea s-a bucuratu
În numele lui Dumnezeu

Imagine preluată de aici: http://tv7.md/ru/obschestvo/pravoslavnyie-veruyuschie-otmechayut-den-svyatogo-vasiliya/

Colind de anul nou

Audio-video „Colind de anul nou": https://www.youtube.com/watch?v=flB0B_1Uh00

Într-o zi de sărbătoare,
Dă Domnul, Doamne!

Trece un îngeraş călare,
Dă Domnul, Doamne!

Şi aşa iute ce trecea,
Dă Domnul, Doamne!

Pământul cutremura,
Dă Domnul, Doamne!

Dumnezeu îl întâlni,
Dă Domnul, Doamne!

Două vorbe îi vorbi,
Dă Domnul, Doamne!

Un’ te duci tu copilaş,
Dă Domnul, Doamne!

În rai, după îngeraşi,
Dă Domnul, Doamne!

Să aleg zece mititei,
Dă Domnul, Doamne!

Toţi cu bicele de tei,
Dă Domnul, Doamne!

Să troznească, să pleznească,
Dă Domnul, Doamne!

Pluguşorul să pornească,
Dă Domnul, Doamne!

Boişorii de la roată, 
Dă Domnul, Doamne!

Continuarea acestui colind este pe blogul de pe care este preluat textul:  https://www.ionpetrescu.ro/tag/plugusorul/

Detaliu de pe icoana „Binecuvintează, Doamne, România Ta" pictată de mine (Ramona Aroneasa) pe sticlă