Ca în copilărie ...

Un băiețel și o fetiță în hăinuțe vechi, murdare și zdrențăroase, în apropierea gării, duc între ei, de „lăbuțe", un ursuleț vechi de care atârnă ațele descusute de vreme. Merg hotărâți spre numai ei știu unde. La un moment dat fetița se oprește brusc si trage ursulețul spre pieptul ei: „Ți-e foame? Stai liniștit. Nu mai plânge, că imediat o să mănânci." Îl ține așa, cu hotărâre și înțelegere față de „foamea" lui, numai ea știe câtă înțelegere. Copiii mai merg câțiva pași și se opresc pe o margine de trotuar. Băiețelul scoate din buzunar un colț de pâine pe care îl împarte cu surioara sau prietena lui de viață în zdrențe. Fetița rupe mărunțel câteva firimituri pe care le așază cu grijă pe „gura" ursulețului: „Ia! Știu că nici tu nu ai mâncat de mult." Un domn se oprește la oarecare distanță, urmărește scena, și pleacă ... dar revine imediat cu câte un corn cu ciocolată pe care îl oferă fiecărui copil. Copiii mulțumesc frumos și mănâncă după același ritual. Apoi fetița își strânge ursulețul la piept și-l leagănă lălăindu-i ceva, „ca s-adoarmă" ursulețul. ... De unde știe fetița aceasta în zdrențe că trebuie să-i cânți puiului ca să doarmă? 

Ramona Aroneasa