Recunoștința este în avantajul nostru - Vindecarea celor 10 leproși

Recunoștința e floare rară! Recunoștința e un dar dumnezeiesc, ca toate calitățile pe care le avem. Cine nu e recunoscător nu înseamnă că a fost lipsit de acest dar, ci înseamnă doar că a cultivat altceva pe „pământul bun" din care am fost creați. Recunoștința are și partea ei  ... practică: Atunci când ești recunoscător pentru un bine primit înseamnă că ai recunoscut în cel de lângă tine puterea de a face binele. Fiind recunoscător pentru binele făcut ție, abia atunci te descotorosești cu adevărat de problema pe care o avuseseși. Data viitoare știi cui să te adresezi sau știi la cine să trimiți pe unul aflat în fostul tău necaz. Măcar atât poți face, dacă nu ajuți chiar tu.
          Ceea ce mi se pare cel mai interesant la această Evanghelie este altceva!!! Hristos i-a vindecat pe cei 10 leproși, dar numai recunoștința l-a mântuit pe cel care s-a întors să mulțumească! Era deja vindecat leprosul! Dar ceea ce a înțeles el a fost că numai recunoștința îl va face să nu mai treacă prin acea groaznică boală! Poate că de aceea era Hristos mâhnit! Noi privim mâhnirea lui Hristos („ ... oare, nu toţi cei zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?") ca și cum ar fost dezamăgit de ceilalți 9. Dar Hristos nu are nevoie pentru Sine de mulțumirea oamenilor. Cu nimic nu se îmbogățește Dumnezeu dacă noi suntem recunoscători. Ci pentru noi avem nevoie de recunoștință, căci ea ne face să conștientizăm permanent prin ce am trecut și din ce mare rău ne-a izbăvit Hristos! 

„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.” (Evanghelia după Matei 11, 28)

            ... MÂNTUIREA! IZBĂVIREA! ... S-ar putea ca Dumnezeu să te vindece de vreo boală trupească sau sufletească! Dar numai recunoștința te izbăvește, te face să nu te mai îmbolnăvești. E vorba de recunoștința sinceră, profundă și ca fel de a trăi!

          „În vremea aceea când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi! Iar El, văzându-i, le-a zis lor: duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit de lepră. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors şi cu glas mare slăvea pe Dumnezeu; şi a căzut cu faţa la pământ lângă picioarele lui Iisus şi I-a mulţumit. Şi acela era samarinean. Iisus însă, răspunzând, a zis: oare, nu toţi cei zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi a zis către acela: scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit. (Evanghelia după Luca 17, 12-19)

Vedeți? Numai după recunoștință vine IZBĂVIREA!
Ramona ARONEASA