Faceți căutări pe acest blog

luni, 18 noiembrie 2024

Sunetul și litera r/R

Ce am făcut în săptămâna sunetului și literelor r/R de mână? 
La prima lecție am dat dictare cu literele învățate și am trecut la actualizarea cunoștințelor din clasa pregătitoare. Am început cu metoda fonetico-analitico-sintetică aplicată unor cuvinte care au sunetul r în diferite poziții. Apoi am citit și am rezolvat exerciții din manual. 
Am făcut coronițe de rege (băieții) și de regine (fetele).
Ștampilele cu care am apreciat răspunsurile copiilor au fost tot cu un rege și o regină (Doar suntem clasa "Micul Prinț!). 
Acestea ☝️ pot fi descărcate aici 

La lecțiile de predare am folosit fișele mele de lipit în caiete, fișe care pot fi descărcate aici


Și ne-am jucat cu următoarele👇 jetoane, care pot fi descărcateaici. Am chemat în față un "rege" și o "regină". Luau pe rand un jeton și mimau cuvântul de pe el. Despărțeam cuvântul în silabe și făceam un scurt "dans" al cuvântului care punea în valoare accentul corect în cuvântul respectiv (metoda Dalcroze!)


Am mai lucrat următoarele 👇 obiecte care pot fi descărcate aici:




Și au avut de realizat proiectul "Ferma"👇 pentru care am făcut noi animăluțele dintr-o carte cu animale (3D) cumpărată de mine din LIDL acum vreo 3 săptămâni. Se pot vedea mai bine aceste animăluțe în ultima fotografie 👇. 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sfântul Columba

Aici este un interviu foarte captivant despre Sfântul Columba:  https://youtu.be/Lj_4PNSqBzk?si=E8rAKeTMVnaXqm9G Articol despre Sfântul Colu...